Xia (Qin) - prima dinastie chineza (secolul 21 i.e.n.)




Dinastia Xia (sec.21-16 î.Hr) este prima din istoria Chinei. Ea numără 17 împăraţi.Teritoriile aflate sub stăpânirea ei se aflau la sudul provinciei Shan Xi şi la vestul provinciei Henan de astăzi.

 "Armata de teracota" din mausoleul primului imparat chinez, Marele Yu (Da yu) / Terracotta Army inside the Qin Shi Huang Mausoleum, 3rd century BCE[/caption]

Fondatorul acestei dinastii, Da yu, a fost un erou cunoscut în istorie pentru că a reuşit să pună capăt dezastrelor pricinuite de Fluviul Galben.Se spune că datorită acestei fapte, Da Yu a obţinut susţinerea numeroaselor triburi şi a putut fonda dinastia Xia.Aceasta a marcat începutul epocii sclavagiste în China.

La jumătatea perioadei Xia,distanţa dintre clasa conducătoare şi popor s-a adâncit. Ultimul împărat al acestei dinastii era un desfrânat.El neglija problemele de stat, se deda plăcerilor trupeşti şi dispreţuia suferinţa poporului.   Când sfetnicii îi reproşau aceste fapte, împăratul punea să fie omorâţi.Pentru aceste considerente,în cele din urmă,toate regatele s-au ridicat împotriva lui, iar unul dintre ele, regatul Shang, l-a învins şi detronat.Aşa a căzut dinastia Xia.

Datorită puţinelor documente istorice descoperite,importanţa acestei dinastii este controvesată în rândul savanţilor. În 1950 arheologii chinezi au început să-i cerceteze vestigiile în provincia Henan, la Erlitou, unde se spune că se află urmele cele mai importante pentru studierea dinastiei Xia.. Majoritatea uneltelor  descoperite aici sunt de piatră, dar au fost aflate şi obiecte din os.Nu s-au găsit unelte din bronz de talie mare , ci numai piese mici,precum săpăligi,foarfece şi mici vase pentru alimente.Au fost descoperite,de asemenea,obiecte decorative de jad. Toate acestea arată dezvoltarea meşteşugurilor artizanale din epoca respectivă. Potrivit documentaţiei existente, cel mai deosebit lucru este calendarul folosit în acea perioadă. Atunci, deja lunile anului erau definite în funcţie de constelaţia Ursa Mare. Şi organizarea muncilor agricole se baza pe acest calendar. [via Istoria oficiala a Chinei]

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

video viral - De ce este Spania slab populată?

Țări care și-au schimbat complet locul pe hartă de-a lungul istoriei

A l'origine du "choc de civilisation" (fr)

Comuna Loamnes (judetul Sibiu)

ni_si_ai: Possible Photos

De ce Belt and Road (noul Drum al Mătăsii), marele proiect internațional al Chinei, a ajuns un dezastru

Curiozități din Japonia

Viata si moartea lui Amjad Farooqi

Arsenalul nuclear din intreaga lume (rachete balistice si ogive)

Recomandari