Taiwan - istoria chineza

Atentie!!! Articolul reproduce punctul de vedere al Republicii Populare Chineze, aflată în conflict cu autoritățile taiwaneze

Din punct de vedere geografic, în vremurile străvechi Taiwanul era legat de partea continentală a Chinei. Ulterior, datorită mişcărilor scoarţei terestre,  legătura cu continentul a devenit strâmtoare, iar Taiwanul, insulă maritimă.

Potrivit unor consemnări istorice vechi, în 230 e.n. un contingent de 10 000 de soldaţi marinari, condus de generalii Wei Wen şi Zhuge Zhi, şi trimis de împăratul Sun Quan al statului Wu, a ajuns pe calea apei în Taiwan. Acest eveniment reprezintă începutul acţiunilor de explorare a insulei Taiwan de către locuitorii din partea continentală, bazate pe avansatele lor cunoştinţe culturale. În Dinastia Sui ( sfârşitul secolului VI - începutul secolului VII d.Hr), împăratul Yang Guang a trimis de trei ori reprezentanţi oficiali în Taiwan pentru a studia datinile şi obiceiurile locale şi a iniţia relaţii strânse între insulă şi partea continentală a Chinei. După 600 de ani, în Dinastiile Tang şi Song, datorită războaielor, locuitorii din regiunea de coastă, mai ales din localităţile Quanzhou şi Zhangzhou din provincia Fujian, s-au refugiat rând pe rând în Taiwan. În 1335, în Dinastia Yuan, s-a înfiinţat oficial la Penghu un centru pentru administrarea teritoriilor Penghu şi Taiwan. De atunci începe prezenţa în Taiwan a organelor administrative speciale chineze.

Începând cu Dinastia Ming, contactele dintre locuitorii din partea continentală şi cei din Taiwan au fost şi mai frecvente. Renumitul navigator Zheng He, în expediţia întreprinsă în ţările din sud şi sud-estul Asiei în fruntea grandioasei sale flote, a poposit în Taiwan şi a adus localnicilor produse meşteşugăreşti şi agricole. În 1628, provincia Fujian a fost lovită de o gravă secetă. Un localnic , pe nume Zheng Zhilong, a organizat câteva zeci de mii de sinistraţi, care au mers să muncească în Taiwan. De atunci zona a intrat într-o perioadă de dezvoltare rapidă.

Zheng Chenggong a pus capăt dominaţiei coloniale în Taiwan

De la mijlocul secolului al 16-lea, frumoasa şi fertila insulă Taiwan a devenit ţinta colonialiştilor occidentali. Spania, Portugalia şi alte ţări au invadat succesiv Taiwanul. În 1642, olandezii au preluat din mâinile spaniolilor fortăreţele din nordul Taiwanului, insula devenind colonie olandeză.

În 1662, conducând populaţia taiwaneză, eroul naţional, Zheng Chenggong, i-a izgonit pe invadatorii olandezi, punând capăt dominaţiei coloniale în Taiwan. După moartea lui Zheng Chenggong, fiul acestuia,  Zheng Jing, şi nepotul său, Zheng Keshuang, au administrat succesiv Taiwanul timp de 22 de ani. În istoria Taiwanului, această importantă perioadă de dezvoltare a fost numită „epoca Zheng din Dinastia Ming”.

Includerea în harta Chineia Taiwanului la începutul Dinastiei Qin

În 1683, guvernul Dinastiei Qin a trimis forţe militare să cucerească Taiwan. Zheng Keshuang s-a predat. Taiwanul devenea o prefectură  subordonată provinciei Fujian, având o capitală şi trei judeţe. Revenit sub administrarea unitară a guvernului central chinez, Taiwanul a întreţinut relaţii politice, economice şi culturale tot mai strânse cu partea continentală, devenind parte inseparabilă a teritoriului ţării.

În 1885, guvernul Dinastiei Qin a transformat Taiwanul într-o provincie administrativă şi l-a desemnat pe Liu Mingchuan drept prim guvernator al acesteia. El a recrutat numeroşi locuitori din Fujian şi Guangdong  pentru a imigra în Taiwan şi a iniţiat acţiuni de mare amploare pentru dezvoltarea Taiwanului.

Perioada colonială japoneză

În a doua jumătate a secolului al 19-lea Japonia a păşit pe calea de dezvoltare capitalistă. În 1894 ea a declanşat un război împotriva Chinei. În 1895, guvernul Qin, în urma înfrângerii, a semnat cu Japonia Tratatul de la Shimonoseki, cedând Japoniei Taiwanul şi arhipelagul Penghu. De atunci a început perioada de 50 de ani de dominaţie colonială japoneză asupra Taiwanului.

Redobândirea şi dezmembrarea Taiwanului

La 15 august 1945, Japonia a anunţat predarea necondiţionată, acceptând condiţiile din Comunicatul de la Potsdam. La 25 octombrie, acelaşi an, s-a organizat la Taipei ceremonia de acceptare a predării trupelor japoneze. Dar autorităţile chineze Kuomintaniste au adoptat o politică greşite faţă de Taiwan, locuitorii din insulă suferind de pe urma corupţiei,  persecuţiilor şi administrării brutale a guvernului Kuomintang. La 28 februarie 1947, populaţia din Taiwan a organizat o revoltă armată împotriva puterii Kuomintang. Aceasta din urmă a mobilizat numeroase forţe militare, omorând peste 30 000 de persoane. Evenimentul este cunoscută în istorie ca „incidentul din 28 februarie”.

Sub conducerea Partidului Comunist Chinez, poporul chinez a răsturnat puterea kuomintanistă. La 1 octombrie 1949, s-a proclamat China nouă. În preajma eliberării părţii continentale a Chinei, Chiang Kai-shek şi partizanii săi au fugit în Taiwan, unde, sub protecţia şi sprijinul Statelor Unite, şi-au continuat guvernarea în insulă, făcând ca Taiwan să fie separat din nou de partea continentală a patriei.

(materialul reproduce punctul de vedere oficial chinez. Originalul acestei pagini face parte din siteul CHINA ABC)